vineri, 5 iulie 2013

CEA MAI TARE BĂTAIE LA HOCHEI: N-au asteptat sa inceapa meciul

La meciul New York Rangers-New Jersey Devils, jucătorii n-au mai aşteptat să înceapă partida, ci au trecut direct la schimburi de lovituri imediat după fluierul arbitrului.Bătaie ciudată la un meci de hochei. La meciul New York Rangers-New Jersey Devils, hocheiştii şi-au găsit fiecare câte un partener, după care s-au pus pe bătaie. S-a dat zdravăn, fiindcă la finalul partidei de box multe feţe erau însîngerate, cu contuzii şi zgârieturi. Sînge era şi pe suprafaţa de joc. După ce şi-au făcut numărul, ”cocoşii” s-au apucat şi de hochei. Rangers a cîştigat cu 4-2 .


Priviti aici : http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=6MFRpipkQu8



joi, 4 iulie 2013

Aurul de acasa !!

Ce poate fi mai frumos decît să cîştigi aurul acasă? Nimic, ar spune jucătorii suedezi care duminică seară au sărbătorit la Stockholm cel de-al nouălea titlu mondial din istorie. 
Şi succesul lor a mai însemnat că pentru prima oară după 27 de ani o echipă care organizează acest eveniment reuşeşte să devină şi campioană mondială. "E incredibil, nu pot să pun în cuvinte ce simt", a declarat suedezul Henrik Tallinder.

Finala a început prost pentru nordici, care s-au văzut conduşi de Elveţia cu 1-0, dar apoi au revenit şi au dominat timp de 55 de minute, impunîndu-se cu 5-1 (2-1, 0-0, 3-0). "A fost un meci strîns. Ar fi putut să fie cîştigat de oricine, dar noi am fost norocoşi pentru că am reuşit să înscriem de două ori foarte repede, după ce ei au deschis scorul. După ce am dat şi golul al treilea, am simţit că lucrurile se mai calmează pe bancă", a spus Henrik Sedin, cel care a marcat de două ori.


Elveţienii au intrat în finală neînvinşi, dar au pierdut meciul în care şi-ar fi dorit cel mai mult victoria. În finala mică, SUA a trecut de Finlanda cu 3-2, după lovituri de departajare.

Sase turnee internationale toate in deplasare

La congresul anual al Federației Internaționale de Hochei pe Gheaă (IIHF) desfășurat la Stockholm la sfârșitul săptămânii trecute s-au stabilit datele și locațiile pentru campionatele mondiale din sezonul 2013/2014. Totodată s-au stabilit și datele pentru turneele Euro Ice Hockey Challenge (EIHC). România va juca la trei campionate mondiale – seniori, U20 și U18 –, iar echipa de seniori la trei turnee de EIHC.
Federația Română de Hochei pe Gheață (FRHG) a fost reprezentat la Congresul IIHF de secretarul general Portik Ferencz-Tibor și directorul technic Marius Gliga. Domnul Portik a declarat pentru rohockey.ro că Federația Română a depus candidatura pentru organizarea campionatelor mondiale la U18 și U20, dar din nefericire congresul IIHF a hotărât, că în sezonul competițional 2013/2014 România să nu fie gazda niciunei competiții majore.
La seniori selecționata României va participa la Campionatul Mondial Divizia I Grupa B între 20-26 aprilie 2014 în Kaunas, unde va avea c adversari pe nașionala țării gazdă Lituania, Marea Britanie, Polonia, Olanda și Croația.
La U20 România va participa la Campionatul Mondial Divizia II Grupa A între 15-21 decembrie 2013  în Ungaria, unde va avea ca adversari echipa țării gazdă, Croația, Olanda, Estonia și Lituania.
La U18 România va participa la Campionatul Mondial Divizia II Grupa A între 24-30 martie 2014 în orașul Dumfries, unde va avea ca adversari echipa țării gazdă Marea Britanie, Coreea de Sud, Croația, Lituania și Olanda.
Tot la congresul IIHF s-au stabilit și datele pentru turneele Euro Ice Hockey Challenge. În pauza internațională între 4-10 noiembrie selecționata României figurează ca echipa de rezervă al Turneului celor Patru Națiouni, al cărei gazdă va fi Ungaria, și unde vor juca Ucrain, Polonia și Marea Britanie pe lângă selecționata țării gazdă. Portik Ferencz-Tibor a declarat pentru rohockey.ro, că FRHG caută soluții pentru ca participarea României la un turneu EIHC în noiembrie să fie sigură. În pauza internaională între 16-22 decembrie România și Polonia a anunțat intenția de a participa la un turneu EIHC, pentru locație și pentru celelalte oponenți sun discuții. În pauza internațională între 3-9 februarie 2014 România va juca cu Lituania, Olanda, Croația și Coreea de Sud, însă locația acestui turneu nu este stabilit încă. Totodată România figurează ca rezervă în turneul ce va fi organizat de Polonia, unde pe lângă țara gazdă va participa Italia, Japonia, Ungaria și Ucraina.

Inceperea sezonului din Liga Mol

Sezonul incepe pe 3 septembrie . Vineri 7 iunie, la Budapesta, a avut loc o şedinţă a Ligii MOL, unde Federația Română de Hochei pe Gheață a fost reprezentat de secretarul general Portik Ferencz-Tibor. De asemenea au fost prezenți reprezentanții cluburilor ASC Corona Brașov – Emilian Cernica şi Olti Paşca Zoltan / și Sport Club Miercurea Ciuc – Cseke Szilard –, precum și primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman. La întâlnire au fost prezenţi conducătorii Ligii, precum şi reprezentanţii echipelor participante în Liga MOL.La întâlnire au mai participat şi reprezentanţi ai echipei Debreceni Hoki Klub, în calitate de aspiranţi la participarea în Liga MOL. Încă din luna aprilie echipa din Debrecen a anunțat intenția de a se alătura Ligii MOL, însă clubul nu a putut strange bugetul necesar pentru participare în sezonul 2013/14. După prezentarea făcută de președintele echipei Debrecen, Korcsinszky György a depus cererea de a se alătura Ligii MOL începând cu sezonul 2014/15, cerere votată de unanimitate de membrii Ligii MOL. Astfel din sezonul 2014/15 Debreceni Hoki Klub se va alătura Ligii MOL.
Atât echipele participante, cât și conducătorii Ligii MOL au declarat în ședința de vineri, că au fost mulțumiți în sezonul 2012/13 cu nivelul Ligii MOL, care este în creştere, echipele având prestaţii din ce în ce mai bune.
Sezonul 2013/14 va începe marți, 3 septembrie, Liga MOL având și sezonul viitor șapte echipe: DAB Docler, Sport Club Miercurea Ciuc, HC Nove Zamky, Miskolci Jegesmedek, ASC Corona Braşov, Ferencvaros și Ujpest. În sezonul regulat fiecare echipă va avea câte 48 de meciuri – câte patru acasă și câte patru în deplasare cu fiecare opponent. Play off-ul se va juca după acelaşi sistem ca şi sezonul trecut: prima echipă clasată la sfârşitul sezonului regulat işi va alege echipa cu care va juca semifinala. Semifinalele se vor juca după sistemul cel mai bun din cinci meciuri (până la a treia victorie al uneia dintre cele două echipe), iar finala se va desfășura după sistemul cel mai bun din șapte meciuri (până la a patra victorie al uneia dintre cele două echipe).
Începând cu sezonul viitor se va încerca la nivelul Ligii MOL să fie format un corp de arbitrii care să cuprindă un număr de 15 arbitrii, aceştia urmând să fie plătiţi direct de Liga MOL. Totodată se va încerca experimental introducerea arbitrului-video. Membrii Ligii MOL au hotărât prin vot, că fiecare partidă în sezonul regulat va fi oficiat de trei arbitri pe gheață, iar în play off patru arbitri vor fi pe gheaţă.
La nivelul Ligii a fost creată o comisie care va face o analiză cu avantajele şi dezavantajele măririi numărului jucătorilor străini la nivelul echipelor participante, deciziile în acest sens se vor aplica începând cu sezonul 2014/2015.